România mea!: De Ce Ceahlău ? (III) Comuna Ceahlău

Comuna Ceahlău s-a dezvoltat de-a lungul cursurilor de apă fiind o comună specifică zonei montane. Evoluţia sa spaţială nu a fost compactă datorită reliefului ce a limitat-o.

În secolul al XVIII-lea se înregistrează un fenomen de migrare a populaţiei din Transilvania spre această zonă montană, stabilindu-se pe valea Bistriţei, a Bistricioarei, în comuna Ceahlău. În această perioadă se remarcă o dezvoltare deosebită a curţii Cantacuzinilor de la Ceahlău-Schit, ale cărei ruine se păstrează şi în prezent. Locuirea continuă a acestei zone montane a fost susţinută de dezvoltarea economică continuă, de funcţia de adăpost pe care masivul Ceahlău a avut-o în timpuri istorice zbuciumate.

Înainte de anul 1962 teritoriul comunei său aparţinea Comunei Hangu, dar evoluţia demografică, precum şi distanţele foarte mari au determinat constituirea comunei Ceahlău cu numele de la muntele la poalele căruia se desfăşoară. În anul 1956 Comuna Ceahlău era formată din patru sate : Bistricioara, Schit, Leţeşti, Răpciune şi cătunul Reţeş. În anul 1960 odată cu formarea Lacului de Acumulare Izvorul Muntelui teritoriul comunei a fost diminuat cu peste 50%, fiind afectate în totalitate satele Leţeşti şi cătunul Reţeş. Terasele joase, largi şi fertile ale Bistriţei au fost inundate. Anul 1965 a însemnat anul demografic de vârf cu un număr de 3190 de locuitori. Începând cu anul 1988 populaţia a scăzut ajungând la 2447 locuitori în 1989.

O vizită în spaţiul rural al Masivului Ceahlău deşi oarecum modernizat, înseamnă şi contactul cu obiceiurile, tradiţiile, ocupaţiile tradiţionale care pe areale restrânse s-au păstrat nealterate de-a lungul timpului. O vizită în Ceahlău poate însemna pentru cine ştie să aprecieze la adevărata valoare, o întoarcere în timp la societatea arhaică românească, prin dialectul moldovenesc, prin aspectul deosebit al arhitecturii populare, prin vivacitatea tradiţiilor, prin frumuseţea portului. Arhitectura populară în mare parte îmbunătăţită cu elemente moderne, este totuşi păstrată în forma sa iniţială în satele mai mici şi izolate precum Pârâul Mare. Casele sunt în cea mai mare parte din lemn, au acoperiş din şindrilă, în patru ape. La casele vechi acoperişul se alungeşte până aproape de pământ pentru a adăposti o încăpere numită şandrana sau dolie. Această încăpere s-a transformat treptat în bucătăria de vară de astăzi care se regăseşte în majoritatea gospodăriilor. Se pot vedea gospodării specifice de munte cu acareturi specifice.

Ce poţi vizita în aceasta comună de munte?

Biserica de lemn din Ceahlău cu hramul “Sfânta Ana”, datează de la 1700-1720, fiind construită din bârne în stil ardelenesc, fără turle şi este acoperită cu draniţă. În prezent se află în cimitirul din satul Ceahlău, în spatele bisericii de piatră ce poartă hramul “Naşterea Maicii Domnului”, construită între anii 1929-1961 de către credincioşii din satul Ceahlău. Aici s-au pictat pentru prima dată câţiva dintre sihaştrii masivului Ceahlău: Cuviosul Silvestru, Cuviosul Peon, Cuvioasa Sofia.

Palatul Cnejilor, un complex arhitectonic ce pare mai degrabă o cetate, cu ziduri masive din piatră şi turnuri de apărare în jurul bisericii. Vremea a năruit zidurile de piatră dar, zbuciumata lor istorie ş-a păstrat în conştiinţa oamenilor şi impune locului o însemnătate aparte. Datează încă din secolul al XVI-lea de când tradiţia aminteşte de o biserică de lemn ce se numea “Schitul lui Silvestru” Pe locul acestui prim lăcaş, hatmanul Gheorghe – fratele lui Vasile Lupu, ridică o biserică de zid în anul 1639. În 1676, Antonie Riset Voievod, ginerele hatmanului Gheorghe, înconjură biserica cu un puternic zid de incintă, întărit de vistiernicul Toderaşcu prin construirea unui mare turn de apărare la intrarea principală. Astfel s-a ctitorit la poalele Ceahlăului, o biserică fortificată ce va apare apoi în numeroase monumente de danie sub denumirea de “Mănăstirea de sub Ceahlău” sau mai târziu “Schitul Hangu”. Prin grija ctitorului şi a fratelui său Vasile Lupu, iar mai apoi a lui Antonie Ruset, schitul a fost înzestrat cu moşii întinse, întărite şi întregite de mai multe ori în secolul al XVII-lea prin actele semnate de Antioh Cantemir, Grigore II Ghica, Constantin Racoviţă, Constantim Moruzzi şi Alexandru Mavrocordat..

Schitul se afla însă pe moşia boierilor Cantacuzini, şi intrând în conflict cu aceştia, este câştigat de Matei Cantacuzino în 1813 în urma unui îndelungat proces. Matei Cantacuzino îşi stabileşte reşedinţa în incinta fortificată a schitului, iar călugării se retrag în jurul bisericuţii de lemn de la Schitişor. Cnejii Cantacuzini transformă acestă ctitorie într-o adevărată curte boierească întărită . Ei copletează incinta de apărare şi ridică noi construcţii interioare, primind aici personalităţi marcante ale vieţii politice şi culturale. Deseori venea la Palatul Cnejilor Wilhelm von Kotzebue, publicist german înrudit cu boierii Cantacuzini, căruia îi datorăm unele descrieri interesante asupra oamenilor şi locurilor acestea. Printre oaspeţii palatului s-au mai numărat Vasile Alecsandri, Alexandre Dumas – tatăl.

Palatul Cnejilor rămâne o puternică fortăreaţă atât în secolul al XVIII-lea cât şi în prima jumătate a secolului al IX-lea, fiin greu de cucerit fără sprijinul artileriei. Dar luxul şi cheltuielile nesăbuite ale fiilor lui Matei Cantacuzino au deterninat nimeroase datorii şi treptat una câte una moşiile cnejilor au fost înstrăinate. În 1852 ei pierd şi moşia de la Hangu, cumpărată la licitaţie de către Smaranda Sturza. Dar cei trei fraţi Cantacuzini refuză să părăsească palatul, acesta este asediat de arnăuţi, unul dintre cneji se sinucide iar ceilalţi doi sunt exilaţi. Noii stăpâni îşi petrec timpul mai mult în Franţa, astfel palatul este abandonat, intrând treptat în ruină. Vizitatorii de astăzi care pătrund în incinta plină de istorie a palatului, pot identifica printre ruine zidul deincintă, două niveluri din turnul rotund de la nord-est de lângă poarta de intrare, trei niveluri din turnul pătrat din nord-vest, un mic turn din colţul de sud-est şi beciurile din nord şi vest sau frumoasa boltă a porţii din gresie de Kliva..

Prin H.C.M nr. 1169/23 iunie 1955 ruinele palatului au fost declarate monument de arhitectură. În incinta palatului se păstrează şi astăzi vechea ctitorie a lui Gheorghe Hatmanul , refăcută în 1823 şi restaurată în 1958 şi ulterior în 1989 -1999.

În apropierea Palatului Cnejilor, în prima şcoală din sat s-a amenajat cu sprijinul sătenilor şi a ocoalelor silvice Ceahlău şi Borca un muzeu sătesc. Muzeul cuprinde o secţie de etnografie care pune în evidenţă specificul etnografic al localităţii şi principalele ocupaţii prin vechi unelte, piese de port popular, ţesături şi cusături de decor interior donate de locuitorii satului. A doua secţie de ştiinţe naturale prezintă câteva elemente faunistice specifice Masivului Ceahlău precum: ursul, lupul, cocoşul de munte, cerbul, vulpea, păstrăv, lostriţă etc.