Mănăstirea Durău este una dintre mănăstirile care au supravieţuit de-a lungul timpului, având o dezvoltare deosebită. situată la o distanţă de 5 km de cascada Duruitoarea, de unde îi vine şi numele. Despre un schit situat la poalele Ceahlăului se ştie încă de la anul 1600, condus fiind de maica Mariana, nepoata domnitorului Vasile Lupu. Prima atestare documentară a schitului Durău datează din anul 1779. Ulterior, călugăriţele de la Durău s-au retras în poiana Văratic, întemeind schitul cu acelaşi nume. Din 1802 viaţa monahală de la Durău a fost reînviată de călugării veniţi aici de la schiturile din apropiere. Între 1832-1835 a fost construită biserica actuală, pe locul unei vechi biserici de lemn, de câţiva călugări de la mănăstirile Neamţ şi Secu.
Biserica a fost sfinţită de mitropolitul Veniamin Costachi, având hramul“Buna Vestire”. Turnul clopotniţă de la intrarea în mănăstire a fost construit în anul 1835 şi adăposteşte paraclisul cu hramul “Schimbarea la Faţă”, pictat în 1938.
Dintre vechile construcţii din apropierea bisericii, un loc aparte îl ocupă vechea clopotniţă din lemn, care datează din secolul al XVII-lea, singura care mai aminteşte de vechea biserică de lemn a schitului Durău şi casa Veniamin Costachi, care atestă faptul că, după decăderea curţii boiereşti de la Palatul Cnejilor, Durăul a devenit cel mai căutat loc de odihnă şi popas din împrejurimile Ceahlăului. Până în anul 1977, în fostul cimitir al mănăstirii a existat biserica “Sfânta Sofia”, care împreună cu casele monahale din împrejurimi au fost demolate din ordinul autorităţilor comuniste. Începând cu anul 2000 a fost renovată, căpătând o nouă înfăţişare, cu acest prilej stabilindu-se un al doilea hram, “Sfântul Pantelimon”, a cărui sfinte moaşte se află în biserica mănăstirii.
Biserica îmbină din punct de vedere arhitectural caracteristici proprii stilului moldovenesc tradiţional cu plan triconic şi trei tule dispuse deasupra altarului, naosului şi pronaosului, cu elemente neoclasice, mai pregnante în structurarea faţadelor de vest şi sud.Biserica se termină cu pridvor închis. Catapeteasma bisericii este sculptată în lemn de tei şi poleită cu aur şi a fost pictată la Constantinopol în 1835. În biserică se află o icoană mare, argintată a Maicii Domnului care datează din secolul al XVIII-lea. Pictura bisericii s-a realizat în două etape: prima în 1835 în ulei într-un stil asemănător celui neobizantin de către trei zugravi Macarie, Pimen şi Ghervasie, care au pictat pridvorul. Dar ceea ce conferă bisericii din Durău valoare artistică şi o deosebită importanţă turistică este fără îndoială pictura interioară executată de N. Tonitza în anii 1935-1937 împreună cu mai mulţi elevi ai săi de la Academia de Arte Frumoase din Iaşi. “Pictura aceasta nu impresionează doar prin calităţile sale tehnice ci şi prin expresivitatea psihologică a personajelor. Ea exprimă o nesocotire conştientă a vechilor canoane bisericeşti, un efort de laicizare.” (M. Drăgotescu 1992). Executată în encaustică (pictura bazată pe ceară) şi cuprinzând 8 compoziţii ce reprezintă momente biblice importante, această operă de artă aduce în diferite ipostaze biblice oameni din partea locului, cu trăsăturile şi portul lor caracteristic. Se remarcă deasemenea importantele elemente peisajistice inspirate din pitorescul cadru al Durăului, nelipsind profilul foarte cunoscut al Ceahlăului, iar în spaţiile disponibile regăsindu-se numeroase elemente decorative florale de provenienţă locală. În cadrul mănăstirii Durău funcţionează în prezent atelierul “Lumen Dei” , unde măicuţe pricepute în arta iconografică pictează icoane pe sticlă şi lemn.
Foarte interesant!
RăspundețiȘtergereLa vara, cine stie poate o voi vizita si eu.
Ms pt informatii!