Transfăgărăşan

Încă din şcoala primară, înveţi că există în ţara noastră un drum spectaculos care trece prin cei mai înalţi munţi – Transfăgărăşanul (DN 7C).

Acesta traversează Munţii Făgăraş şi Căldarea Glaciară Bâlea desfăşurându-se între Arefu (Jud. Argeş) şi Cârţişoara (Jud. Sibiu).

Această şosea s-a născut din ambiţia unui om de a realiza o cale de legătură între Muntenia şi Ardeal şi a fost construit între anii 1970 – 1974. Ceea ce pentru zilele de astăzi pare total imposibil. Ca la orice proiect ambiţios din acea perioadă s-au pierdut şi foarte multe vieţi omeneşti.

Transfăgărăşanul trece peste 830 podeţe, 27 viaducte; pentru construcţia lui a fost necesar să fie dislocate mai multe milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit: 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea.

Transfăgărăşanul este una dintre zonele minunate din ţară şi în acelaşi timp complexă din punct de vedere turistic: Lacul şi Barajul Vidraru, Cetatea Poenari, Lacul glaciar Bâlea şi Cascada Bâlea, trasee montane.

Partea Nordică

Partea Sudică

Partea Sudică

Cimitirul Vesel din Săpânța

O excursie în zona Maramureşului nu e completă fără o vizită la Cimitirul Vesel din Săpânţa.

Cimitirul Vesel este localizat în Săpânţa, judeţul Maramureş. Este un cimitir faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate.

Cimitirul îşi are originea în câteva cruci sculptate de Stan Ioan Pătraş. Astfel, în 1935, Pătraş a sculptat primul epitaf, iar din anii 1960, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind astfel un muzeu în aer liber şi o atracţie turistică.

Izvorul Muntelui - Jgheabul cu Hotar - Cabana Dochia

”Drumeţule, când glasul sublimului vreodată

Spre templul lui Zamolxes intens te va chema

Să treci şi pe la stânca în care e-ntrupată

Făptura celei care fu Dochia cândva.”

C-tin Andraş

Cabana Izvorul Muntelui (797 m) -- Stânca Dochiei (1185 m) -- Jgheabul cu Hotar -- Cabana Dochia (1750 m).

Marcajul: punct albastru şi triunghi albastru

Timp de parcurs: 3h 30 min – 4h

Acest traseu este cunoscut ca unul destul de abrupt fiind indicat în special pentru coborâre. Astfel recomandarea celor de la Parcul Naţional Ceahlău este un traseu complex cu urcare prin Curmătura Lutu Roşu şi coborâre pe Jgheabul cu Hotar.

Pe traseu se întâlnesc panouri informative, fiind în continuarea celor de pe traseul Izvorul Muntelui – Curmătura Lutu Roşu – Cabana Dochia.

Prima parte a traseului este foarte accesibilă, o potecă cu o pantă uşoară te poartă pe malurile unui râu limpede şi cristalin. Acesta reprezintă o sursă de viaţă pentru o multitudine de specii acvatice mai mari sau mai mici, mai cunoscute sau necunoscute, iubitoare de ”apă curată”.

Primul loc de popas este ”Stânca Dochiei”.

Oare ar exista Ceahlău fără Stânca Dochiei sau Dochia fără Ceahlău?

Legendele despre aceasta sunt diverse, dar toate au în comun existenţa unei persoane pe numele său Dochia care a plecat la munte cu oile sale şi a fost îngheţată împreună cu acestea.

Aşa o vedem şi astăzi, încremenită în Stânca Dochiei, înconjurată de stâncile împrăştiate împrejur - turma de oi.

Ce farmec ar mai avea dacă am încerca să căutăm explicaţii ştiinţifice (cum că eroziunea diferenţială a dus la sculptarea acestor forme) cu privire la acest loc de popas şi legendă, ce farmec ar mai avea o drumeţie dacă nu ne lăsăm învăluiţi de poveste?

Traseul îşi urmează cursul printr-o pădure care îţi dă un sentiment de trăire cumplit. Cu greu poţi înţelege că acest ecosistem complex este într-o dinamică permanentă. Fiecare copac trăieşte, respiră şi moare, toate acestea după reguli numai de natură ştiute.

După un urcuş destul de greu ajungem în zona jnepenişului. Orice abatere de la traseul prestabilit pare imposibilă. Arbuştii formează desişuri închegate pe suprafeţe extinse. Acestea au o importanţă majoră de protecţie împotriva eroziunii şi avalanşelor.

Din nou natura ne reaminteşte o lecţie demult uitată – ”Îşi poartă singură de grijă”.

În drumul spre Cabana Dochia traversam sau mai bine zis observăm o alta parte a muntelui şi anume zona subalpină. O zonă în care întâlnim plante de talie mică, tufe răsfirate de jneapăn sau ienupăr, afin merişor sau chiar porţiuni lipsite de vegetaţie.

Chiar dacă nu e un traseu foarte spectaculos, Jgheabul cu Hotar, este o zonă care trebuie privită, înţeleasă, admirată.

Mocăniţa

Lucrurile negative din ultima perioadă m-au făcut să mă retrag din nou în faţa calculatorului şi să-mi amintesc că există atâtea lucruri frumoase în ţara asta parcă cuprinsă de o boală incurabilă.

Unul dintre aceste lucruri minunate este MOCĂNIŢA.

Numită adesea „Mocăniţa de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina.

Pe o rută de aproape 60 kilometri distanţă circulă locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur.

Calea ferată datează de la 1932 şi a fost construită pentru exploatarea lemnului.

Linia care a fost construită după encartamentul austro-ungar de 760mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser, peste poduri şi prin tunele. Calea ferată traversează o zonă împădurită, unde nu există drumuri sau sate.

Am avut ocazia să merg cu una dintre cele mai vechi locomotive pe aburi funcţională din ţară “Măriuţa”, construită la 1910, recondiţionată special pentru parcurgerea traseului de către o fundaţie din Austria.

Cu alte cuvinte o excursie acolo e de neuitat asta fără să mai punem la socoteală şi oamenii de acolo, te lasă fără cuvinte.

Popas pentru alimentarea cu apă