28 aug. 2010

Sovata

Anul acesta pentru concediul mult aşteptat ne-am propus să ajungem undeva nu prea departe, dar nici aproape să fie, să fie ceva apă, dar să fie şi ceva munte ca să nu suferim de caniculă.
Spre fericirea mea am ajuns la Sovata, judeţul Mureş.
Sovata e locul care a împăcat pretenţiile a patru oameni cu caractere extrem de diferite şi ne-a uimit în acelaşi timp cu curăţenia şi “calmul” său.
Am ajuns în staţiune într-o sâmbătă seara, aglomeraţie mare , multe maşini, camere ocupate etc. În cele din urmă am găsit cazare şi am mers să mâncăm. Gazda la care am stat ne-a recomandat o terasă – restaurant “Ciuperca Mică”. Foarte interesantă şi mâncarea foarte bună.
Dar de ce am ajuns la Sovata?
Ca să facem o baie rece undeva departe de litoral - ţel atins.
Staţiunea Sovata – Băi deţine un lac unic în Europa şi anume Lacul Ursu. Situat în centru staţiunii, este un lac cunoscut datorită salinităţii foarte mari şi  proprietăţilor terapeutice. Este un lac heliotermic datorită proprietăţii sale de a înmagazina căldură în straturile inferioare. Astfel vara temperatura Lacului Ursu (18,4 m adâncime) variază între 10-20°C la suprafață, 30-40°C la adâncimea de 1 m și 40-60°C la adâncimea de 1,5 m.
Alte lacuri situate în staţiune sunt Lacul Aluniş, Lacul Negru, Lacul Verde şi Lacul Roşu.
Amenajate cu plaje sunt doar Lacul Ursu şi Lacul Aluniş. 
Şi pentru că imaginile fac cât o mie de cuvinte să le lăsăm să vorbească ele.

Lacul Ursu - baza de tratament

Lacul Ursu

Lacul Ursu



Lacul Aluniş

Lacul Verde

Masiv de Sare
Sare

Lacul Paraschiva











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu