A trecut ceva timp de când nu am mai făcut nici o postare pe blog.
A fost o perioada în care viața mea a fost schimbata de o minune mică, pe
nume Alexandru.
Am hotărât ca subiectul pentru acest post sa fie Mănăstirea Răchitoasa, jud Bacău.
În 2006 (dacă memoria nu m-a lăsat) am ajuns la Mănăstirea Răchitoasa
situată in comuna cu același nume din Jud Bacău, pe DJ 241 Bacău – Podu Turcului.
Drumul până acolo nu e spectaculos, mai bine zis e trist, traversezi sate sărace
și câmpuri părăsite situate la granița dintre județele Bacău și Vaslui. Comuna
Răchitoasa este puțin mai dezvoltată și asta se datorează prezenței mănăstirii
acesteia vechi.
Istoria ei e lungă și încurcată!
La sfârşitul veacului al XVII-lea , în anul 1697, marele spătar Ilie
Ianaki, şi cu soţia sa Theofana, fiica voievodului Mihai Racoviţă, au zidit
actuala mănăstire pe locul unei foste biserici de stejar care a servit
drept biserica cimitirului sătesc.
Incapabil să administreze mănăstirea, fiul său, Gavriil, a
închinat-o, în anul 1729, mănăstirii greceşti Vatopedu de la Muntele Athos.
Secularizată sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, una din cele mai mari
mănăstiri din Moldova, la vremea ei, în 1872, clădirile de chilii, ce înconjoară
si acum ca un brâu mănăstirea, au fost preschimbate in leprozerie.
Aşa după cum informează Melchisedec Ştefănescu, episcop al Romanului, în
anul 1882, "mănăstirea aceasta este
acum prefăcută în penitenciar pentru oameni fără căpătâi şi vicioşi. Biserica e
în bună stare, dar încăperile mănăstirii, unde locuiesc deţinuţii, precum şi
personalul administrativ al penitenciarului, sunt vechi, negrijite şi umede şi
reclamă urgente îmbunătăţiri pentru ca penitenciarul să nu devină lăcaş de
condamnaţi la moarte".
Ultimul stareţ grec, auzind de legile lui Cuza, a încărcat argintăria şi
alte obiecte de valoare ale mănăstirii şi a încercat să le transporte peste
Dunăre. A fost însă oprit de guvern, iar obiectele redate mănăstirii. Ce s-a întâmplat
cu ele, nu mai ştie nimeni acum.
Când am ajuns pentru prima data acolo am văzut ziduri prăbușite și mulți bolnavi
roind în jurul bisericii. Cu ajutorul unor finanțări primăria comunei a reușit să construiască un azil separat de
mănăstire unde să fie mutate persoanele bolnave.
Astfel călugărul Eftimie și cele 6 maici au început să lucreze cu ajutorul
lui Dumnezeu și să brodeze un loc încărcat
de spiritualitate unde domina ordinea și disciplina.
Datorită faptului ca Mănăstirea este clasificată monument nu poate
interveni în nici un fel pentru reabilitarea construcțiilor care înconjoară Biserica.
Demersuri s-au făcut, proiectul pentru fonduri e aprobat, DAR nu sunt bani.
Istoria încărcată a lăsat urme și în interiorul Bisericii. Se mai păstrează doar mici resturi din pictura originală, iar cea mai
mare parte a icoanelor de la catapeteasma sunt afumate si mâncate de carii. Dar
părintele a găsit o soluție de curățare și toate au fost refăcute încet, încet.
Când am ajuns la începutul lunii august primiseră de la Muzeul din Bacău și
icoana mare a Maicii Domnului restaurată, precum și cea a Sfântului Ioan
Botezătorul în fața căreia s-a întâmplat minunea aprinderii de trei ori a
lumânării.
Se spune că era trecut de miezul nopții
și cei peste o suta de monahi de la Răchitoasa ascultau, cu sfințenie slujba de
la miezul nopții. Cântau într-un glas "Luminanda", dinaintea laudelor
in care se implora lumina harului dumnezeiesc și deodată, sub una din cele doua icoane
dinaintea altarului - a "Sfântului Ioan Botezătorul " -, se aprinde o
lumina! O lumânare groasa se aprinde, pur si simplu, de la sine, asemeni
luminii de la Ierusalim, în noaptea Învierii. Toți au văzut flacăra, iar împrejurul ei, pe câțiva metri,
nu se afla nimeni. Nici o mână omenească nu a atins-o. Apoi, aceeași lumânare se mai aprinde,
singura, de încă două ori, în aceeași clipa a mezonopticii: 26 si 28 martie. Se spune că flacăra a fost aprinsă de "rugăciunile"
monahilor.
Astăzi, la un veac și jumătate după inexplicabilul eveniment, se păstrează
într-un tub de aur ceara maronie. Pe acel cilindru e încrustată povestea lumânării
de la Răchitoasa în slavonă:
"Minune! Ce s-au petrecut în Răchitoasa cu aprinderea de trei ori a unei
lumânări la icoana Sfântului Ioan Botezătorul în luna lui martie 1856. Douăzeci,
miercuri noapte spre joi. A doua oară douăzeci și șase, marți noapte spre
miercuri. A treia oară douăzeci și opt, joia spre vineri. S-au dovedit adevărul!
Apoi nu s-au mai aprins."
În fiecare an în concedii încercăm să poposim măcar pentru o zi
acolo. Când ajung uit de tot ce mă înconjoară și mă încarc cu liniștea și pacea
acelui loc.
Dacă pașii vă poartă în această zonă nu ocoliți Mănăstirea Răchitoasa.
