Legenda Dochiei

Legenda Dochiei!
Daca tot am spus ce si cum la Cabana Dochia sa va povestesc putin despre legenda Babei Dochia. in cele ce urmeaza ve-ti regasi o legenda din cele multe pe care o stiu de la bunicii mei.

" Se spune ca odata in vremuri indepartate la poalele Muntelui Ceahlau traia o femei batrana sub numele de "Baba Dochia". Se pare ca aceasta avea un fiu pe nume Dragomir de care nu prea se mai ingrijea. Intr-o zi o orfana pe nume Mariuta, crescuta la curtea Cantacuzinilor s-a indragostit de feciorul babei.
Acest lucru nu a incantat-o pe Dochia care i-a facut viata amara fetei ori de cate ori baiatul ei era plecat de acasa.
Se spune ca intr-o primavara baiatul nu mai sosea din zona campiei si Baba Dochia era foarte ingrijorata. Gandindu-se ca primavara a venit in totalita s-a hotarat sa mearga cu oile la munte. vecinele ii strigau:
Dochia babuta rea
Cojoacele nu-ti lasa
Mai stai maica la bordei
Lana toarce-o daca vrei........
Dar Baba se hotari sa isi i-a mai multe cojoace si sa plece sus la munte caci acolo se intrevedea caldura primavarei. Se spune ca un numar de sapte cojoace purta baba. La poale muntelui zana buna a trimis un vant caldut si Dochia lepada un cojoc. In zona cascadei deoarece se simtea foarte obosita mai arunca unul. Se sune ca in zona Scaiusului scapa de al doilea si de al patrulea, la Piatra Lacrimata renunta la cel de-al cincilea. La Fantana rece observand ca apa era calduta mai renunta la unul. Se odihni la poalele Toacei lasand oile sa pasca renuntand la ultimul cojoc. Nu dupa mult timp se porni un viscol naprasnic, iar aceasta porni spre Izvorul Alb.
O stanca mare si rotunda inconjurata de altele mai micute sunt Batrana Dochia si oile sale. Au devenit gheata si apoi piatra, si astazi asteapta sa vina martie, sa vina primavara, sa vina dezghetul........

               "Dacă ar fi intrat în basmele celor vechi, ar fi fost atât de vestit ca şi Olimpul, Pindul sau Pelias. Este aşezat în părţile Neamţului, nu departe de izvorul Tazlăului, iar în mijlocul lui e acoperit de zăpezi veşnice; pe vârful lui însă nu se găseşte pic de nea, fiindcă pare să fie deasupra norilor de zăpadă. Din vârful său, care se înalţă ca un turn, se prăvale un pârâu foarte limpede, ce se năpusteşte cu mare larmă peste stânci abrupte... Drept în vârf se vede o statuie străveche, înaltă de cinci coţi, înfăţişând o bătrână cu douăzeci de mioare, din a cărei parte firească curge într-una un izvor. E anevoie de spus dacă natura a vrut să-şi arate aici jocul sau dacă statuia a fost lucrată de mâna unui artist dibaci. Căci statuia nu stă pe nici o temelie, ci e crescută şi legată strâns de celelalte stânci"...

Dimitrie Cantemir - Descriptio Moldaviae

Impresii

„Acest munte te cheama, te atrage de la departari de sute de kilometri: din inima Transilvaniei, de pe muntii Vrancei, de pe meleagurile lasilor, ca si de pe culmile Calimanului si in chemarea lui este atata vraja si ademenire, ca cele mai slabanoage picioare capata aripi si insufletire de drum. Atata farmec si maretie iti impartaseste acest munte incat as putea spune ca cine nu l-a urcat intr-o zi senina, nu stie ce inteles cuprinde cuvantul: sublim”
(C. Matase, Calauza Judetului Neamt, Piatra Neamt, 1929.)